Strugurii se leagana in vant si e o banca mica si un gard si un tipat undeva in fundul ierbii si nu imi amintesc casa cu peretii galbeni pe care am scrijelit cu creionul tot felul de nume, mai ales Veronica sau Loredana. Mi se pareau nume frumoase si as fi vrut sa ma fi chemat asa.
Nu imi mai amintesc casa si atunci nu stiu cine statea acolo dar in vale (caci via se intindea spre o apa, o baltoaca mai mare care mie mi se parea capat de tara) se jucau doi baieti cu un caine. Am alergat spre ei dar ei tot fugeau de mine si nu vroiau deloc sa ma primeasca in jocul lor. Am aruncat cu pietre dupa ei si a sarit colbul ca un val de apa sarata si mi-a facut fata cenusie si negricioasa. M-am urcat pe o buturuga si m-am uitat dupa ei cum au sarit in apa si s-au scufundat in adancuri. Si nu i-am mai vazut venind la suprafata. Am crezut ca s-au inecat. Am ramas, uitandu-ma in zare, cu miros de vin sec in urma mea.
Si tot nu imi amintesc casa, dar poate e mai bine asa.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu